Clickshop este o platforma online administrata de Romtelecom si dezvoltata de Deutsche Telekom, pe modelul magazinului online similar, apartinand grupului german. La distanta de un singur click, Clickshop, mall-ul online Romtelecom, le ofera romanilor posibilitatea de a achizitiona produse de ultima generatie, la preturi competitive si standarde ridicate de calitate, livrate direct din Germania.

Platforma raspunde tuturor standardelor de securitate si reprezinta o solutie online dovedita, cu o experienta de 6 ani in zona de comert online.

Toate produsele vor avea manuale de utilizare si in format electronic, care pot fi descarcate direct de pe site, oferind astfel o experienta 100% online. Transportul produselor achizitionate este gratuit pentru orice comanda de peste 300 de RON.

Clickshop pune la dispozitia utilizatorilor un call center specializat, 021.9262 (numar cu tarif normal in reteaua Romtelecom, disponibil de luni pana sambata, in intervalul orar 08:00-22:00 si duminca, intre 10:00-15:00), unde clientii vor primi toate informatiile de care au nevoie, de la produse, la conditii de livrare si plata. De asemenea, pe site vor exista sectiuni dedicate pentru consultanta la achizitionarea unui produs, precum si un glosar de termeni tehnici care sa ii ajute pe potentialii cumparatori sa aleaga mai usor produsele pe care si le doresc.

„Nu mai este o surpriza pentru nimeni faptul ca Romtelecom este o companie in continua expansiune si identificare de noi modele de business sau ca suntem tot mai prezenti in zona de continut online. Prin clickshop.ro, vrem in primul rand sa raspundem asteptarilor oamenilor tineri, activi, obisnuiti sa isi gestioneze cat mai eficient timpul si care atunci cand au nevoie de anumite lucruri, de cele mai multe ori diferite, vor sa le aiba la indemana, intr-un singur loc, sa fie de calitate si sa aiba preturi accesibile”, spune Ovidiu Ghiman, director executiv pentru strategie si comercial rezidential.