Romtelecom si Cosmote Romania si-au unit fortele pentru o initiativa comuna prin care le ofera clientilor noi beneficii: posibilitatea de a vorbi si mai mult intre cele doua retele.

Initiativa va fi implementata in doua faze: incepand de astazi, 7 iunie, clientii Romtelecom, rezidentiali sau companii, pot vorbi in reteaua Cosmote, la tarifele din retea, iar in aproximativ o luna clientii Cosmote vor putea vorbi si ei mai mult catre reteaua Romtelecom, se arata intr-un comunicat de presa remis redactiei.

De astazi, toate abonamentele de voce fixa Romtelecom ofera acelasi tarife pentru apelurile catre reteaua mobila Cosmote ca si pentru apelurile in reteaua Romtelecom, astfel ca abonatii Romtelecom se vor bucura de aceleasi beneficii, indiferent daca apeleaza numere fixe Romtelecom sau numere mobile din reteaua Cosmote. In functie de abonamentul folosit, clientii Romtelecom au incluse in abonamente pana la mii de minute lunar pentru apelurile catre retele fixe nationale si Cosmote, sute de minute incluse pentru convorbiri catre alte retele mobile nationale, tarife locale pentru apelurile internationale. Cosmote va oferi in aproximativ o luna beneficii similare tuturor clientilor Cosmote care vor apela reteaua fixa Romtelecom.

„Oamenii au nevoie sa comunice fara limite sau constrangeri si noi intelegem asta mai bine decat oricine. Suntem bucurosi sa anuntam initiativa comuna a Cosmote si Romtelecom, una dintre cele mai avantajoase solutii de comunicare mobil-fix de pe piata prin care clientii celor doua companii vor putea vorbi chiar mai mult intre ei. Noua oferta a fost creata special pentru confortul financiar al clientilor nostri. In urma acestei initiative comune, cele doua companii impreuna vor servi cea mai mare comunitate de telecom in termeni de servicii de voce mobila si fixa,” a declarat Stefanos Theocharopoulos, CEO Cosmote Romania.

„Principiul „mai multe beneficii la acelasi pret” se incadreaza in strategia urmata in ultimii trei ani, Clientul pe locul1. De asemenea, anticipand nevoile si dificultatile cu care se confrunta clientii nostri in aceasta perioada dificila de criza economica, am luat decizia de a-i sustine prin diferite initiative. Cu aceasta prima initiativa, extindem si la reteaua Cosmote beneficiile pe care clientii le au cand vorbesc in reteaua Romtelecom. In functie de obiceiurile de consum ale clientilor nostri, acestia pot economisi chiar si 30% din valoarea lunara a facturilor,” a declarat Yorgos Ioannidis, director general Romtelecom.

Tarifele existente pentru telefonie fixa in Romtelecom raman neschimbate iar adaugarea noilor beneficii nu va necesita semnarea unui nou contract. Minutele incluse in abonamente pentru efectuarea de apeluri in retea pot fi utilizate de acum inainte si pentru apelurile catre reteaua mobila Cosmote. Dupa consumarea minutelor incluse, toate apelurile catre reteaua mobila Cosmote vor fi tarifate ca apeluri in reteaua Romtelecom si, in functie de tipul de abonament, pot avea chiar tarife zero.

O oferta similara va fi disponibila pentru clientii Cosmote in aproximativ o luna, astfel ca toate apelurile initiate din reteaua Cosmote catre reteaua fixa Romtelecom vor fi tarifate ca apeluri in reteaua proprie. Astfel, in functie de planul tarifar, clientii Cosmote vor beneficia de convorbiri foarte accesibile sau chiar gratuite in reteaua Romtelecom. Aceasta oferta se aplica pentru apelurile catre numerele de telefonie fixa ale Romtelecom.

Romtelecom ofera cinci abonamente principale clientilor rezidentiali si douasprezece abonamente pentru companii, gandite pentru a raspunde nevoilor specifice fiecarei categorii de clienti, cu sute de minute incluse si chiar si convorbiri nelimitate in retea si catre Cosmote. Romtelecom este singurul operator telecom care ofera automat si gratuit clientilor business acordul privind nivelul calitatii serviciului (SLA- service level agreement).