Producatorul de smartphone-uri Research in Motion (RIM) a raportat un profit de 710,1 milioane dolari pentru ultimul trimestru al anului fiscal ce s-a incheiat pe 27 februarie, in crestere de 37% fata de aceeasi perioada a anului trecut, dar veniturile au fost sub estimarile analistilor, scrie presa internationala.

Compania canadiana a livrat 10,5 milioane de telefoane in trimestrul al patrulea, inregistrand o crestere a vanzarilor de 18%, pana la 4,08 miliarde dolari, dar rezultatul a fost sub estimarile analistilor care prevedeau 4,31 miliarde dolari.

In ciuda intensificarii competitiei cu Apple, iPhone si Google, RIM a ramas lider in America de Nord, unde conduce in topul smartphone-urilor cel mai bine vandute.