TotalSoft, unul dintre principalii producători regionali de software, a raportat pentru primul semestru al anului, o cifră de afaceri de 10,4 milioane de euro, din care câÅŸtigul înainte de dobânzi, rate, depreciere ÅŸi amortizare (EBITDA n.r.) a reprezentat 1,66 milioane euro.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, pe fondul aprofundării crizei financiare cu care se confruntă România, ÅŸi care a afectat inclusiv piaÅ£a IT&C, afacerea TotalSoft a înregistrat o creÅŸtere de peste 15 la sută comparativ cu aceeaÅŸi perioadă a anului trecut.

Veniturile obÅ£inute de TotalSoft în această prima jumătate a anului provin în proporÅ£ie de 50 la sută din vânzarea Charisma Business Suite, restul fiind generate de celelalte linii de bussines pe care compania le are în portofoliu