Broker Cluj (BRK) a raportat la noua luni un profit net de 5 milioane lei (1,18 milioane euro), in crestere cu 45% fata de cel din perioada similara a anului 2008, performanta fiind sustinuta de anularea unor provizioane si de reducerea cheltuielilor cu 86%.

Firma de brokeraj a anuntat ca a anulat provizioane in valoare de 17,1 milioane de lei constituite la sfarsitul anului 2008 pentru o parte dintre detinerile financiare, acesta fiind factorul determinant pentru performanta din primele noua luni ale acestui an.