Restantele romanilor la credite au ajuns la 719 milioane euro la finalul anului 2008, in crestere de 2,6 ori fata de decembrie 2007, ponderea datoriilor neplatite in volumul total al imprumuturilor acordate dublandu-se in aceeasi perioada, scrie Wall-Street. Totodata, jucatorii din piata colectarii de creante anunta luni grele in care colectarea debitelor se va face cu mari dificultati.
"In ultimele luni ale anului 2008 am observat o inrautatire a comportamentului de plata a companiilor. Multe dintre acestea nu mai au posibilitatea sa isi achite datoriile, chiar daca au cele mai bune intentii, din cauza efectelor pe care criza financiara le are asupra activitatii lor", a comentat Georg Kovacs, Managing Director al EOS KSI Romania.
"Daca inainte de criza puteam vorbi de un comportament de plata normal, desi scadentele la plata erau de 30 zile, debitorii reuseau totusi sa realizeze platile la aproximativ 60 de zile de la scadenta, astazi, in plina criza economica, se poate observa ca cel putin in randul firmelor din sectorul constructiilor platile se realizeaza cu intarzieri de peste 150 zile de la scadenta", a declarat Constantin Coman, Debt Collection & Legal Manager in cadrul Coface Romania.
Restantele romanilor la credite au ajuns la 719 mil. euro
Discutii asupra articolului "Restantele romanilor la credite au ajuns la 719 mil. euro":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
