Sanofi Aventis Europe, actionarul majoritar al Zentiva Romania, a cumparat inca 3,4% din capitalul companiei, pentru 9,9 milioane lei, in cadrul ofertei de preluare derulate in perioada 12 august - 22 septembrie, relateaza Wall-Street.

Astfel, Sanofi Aventis si-a majorat participatia in cadrul Zentiva, de la 74,91%, pana la 78,3%, dupa ce actionarii minoritari au vandut doar 14,18 milioane actiuni, la un pret de 0,70 lei/unitate, in conditiile in care grupul francez facuse oferta pentru 104,62 milioane actiuni.

In cadrul ofertei, Sanofi Aventis intentiona sa cumpere celelalte 25,09% din actiuni pe care nu le controleaza si ar fi fost dispusa sa ofere 73,23 milioane lei pentru intreg pachetul.