Guvernul va utiliza toate procedurile legale pentru recuperarea datoriilor Rompetrol, fiind insa normal ca aceste obligatii sa fie platite voluntar de catre companie, ca un gest de eleganta, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

El a aratat, la postul public de televiziune, ca statul ar putea suporta mai usor plata salariilor si pensiilor daca ar dispune si de astfel de fonduri.

"Au gura mare, dand lectii la altii, in loc sa-si achite in primul rand datoriile, si atunci ne-ar fi bine si noua, cei care astazi suntem nevoiti sa taiem salariile sau sa le diminuam o parte din veniturile pe care le au. Dar dau lectii importante in democratia romaneasca", a adaugat Boc in acest context, fara sa precizeze la cine se refera.