Enel va efectua lucrari de modernizare in 82 de statii electrice de transformare din Muntenia, Banat si Dobrogea, pana la sfarsitul acestui an, valoarea totala a investitiilor alocate din surse proprii depasind 55 milioane euro.

"Lucrarile executate in statiile electrice de transformare sunt parte a celui mai amplu program de investitii initiat de Enel in Romania, in vederea imbunatatirii retelei electrice, cu o valoare totala ce depaseste 700 de milioane de euro, pentru urmatorii cinci ani. . (...) Unul din proiectele importante ce vizeaza procesul de modernizare a statiilor de transformare consta in introducerea tehnologiei Telecontrol. Aceasta tehnologie permite ca manevrele sa poata fi executate de la distanta, dintr-un centru de comanda, fara a mai fi nevoie de deplasarea echipei de interventie in teren. Prin introducerea acestei tehnologii, manevrele de realimentare in cazul aparitiei unor defectiuni sunt mult mai usoare si mai rapide ceea ce duce la diminuarea considerabila a duratei intreruperilor", potrivit companiei.