Distribuitorul de energie electrica CEZ Distributie va moderniza doua statii de transformare din judetele Gorj si Olt, cu peste 8,5 milioane lei fara TVA, potrivit unor anunturi de participare ale companiei, de pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice.

Astfel, compania va atribui prin negociere doua contracte, unul pentru modernizarea statiei de transformare 110/20 kV Turburea, judetul Gorj, lucrare estimata la 4,42 milioane lei, fara TVA, si unul pentru modernizarea statiei de transformare 110/20 kV Corabia, din judetul Olt, contract estimat la 4,12 milioane lei, fara TVA.