Raiffeisen Bank Romania a incheiat primul semestru din 2010 cu un profit net de 49,98 milioane euro, cu aproape 5% mai mic decat cel inregistrat la sfarsitul lui iunie 2009, de 52,6 milioane euro, a anuntat miercuri banca.
De asemenea, banca austriaca a avut pe piata locala un profit operational de 83,8 milioane euro in perioada mentionata, fata de 106,2 milioane euro in S1 2009.
Costurile cu provizioanele pentru creditele indoielnice si pierderi s-au redus la jumatate fata de aceeasi perioada a anului trecut, de la 43,79 milioane euro la 22,67 milioane euro, au explicat reprezentantii bancii.
Totodata, cheltuielile operationale au scazut cu 3,7% in euro (-4,4% exprimate in lei), din care cheltuielile cu personalul au scazut cu 1% in euro (-1,7% exprimate in lei).
Toate cifrele sunt conform standardelor IFRS, sunt neconsolidate si nu includ alte subsidiare ale grupului Raiffeisen International din Romania
Venitul net al bancii a scazut in primul semestru, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cu 12%, pana la 210,4 milioane euro, influenta datorata, in primul rand, diminuarii veniturilor obtinute din activitatea de trezorerie.
Rentabilitatea anualizata a capitalurilor proprii, dupa impozitare (ROE) a fost la 30 iunie 2010 de 18,6%, fata de 20,8% cat se inregistra la jumatatea anului trecut.
Creditele acordate clientilor au depasit 2,7 miliarde euro, in crestere cu 6,7% fata de aceeasi perioada a anului 2009. In acelasi timp, depozitele clientilor au depasit 3,4 miliarde euro, in crestere cu 5,2% fata de iunie 2009. Veniturile din dobanzi, componenta de baza in profitul unei banci, au avut o evolutie pozitiva si dinamica (+ 11%), in timp ce veniturile din comisioane au scazut usor (-4,6%), comparativ cu iunie 2009.
"Chiar daca ne-au scazut veniturile in ultimul an cu 12%, am reusit sa controlam costurile: provizioanele s-au redus mult, am administrat mai eficient toate componentele de cheltuieli, reusind sa ramanem profitabili", a spus Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank.
Activele totale bilantiere ale bancii au inregistrat o usoara scadere, de la 4,67 miliarde euro in iunie 2009 la 4,57 miliarde euro la 30 iunie 2010.
Raiffeisen Bank avea, la 30 iunie 2010, o retea de 539 agentii, fata de 558 la sfarsitul lui iunie 2009. Raiffeisen Bank ofera o gama completa de produse si servicii pentru aproximativ 2 milioane clienti persoane fizice, aproape 100.000 de IMM-uri si peste 6.800 corporatii mari si medii. Numarul de salariati era la 30 iunie 2010 de 5.906 fata de 6.512 la sfarsitul primului semestru al anului precedent.
Raiffeisen Bank Romania: Profit in scadere cu 5%, la circa 50 mil. euro in S1
Raiffeisen Bank Romania a incheiat primul semestru din 2010 cu un profit net de 49,98 milioane euro, cu aproape 5% mai mic decat cel inregistrat la sfarsitul lui iunie 2009, de 52,6 milioane euro, a anuntat miercuri banca.
De asemenea, banca austriaca a avut pe piata locala un profit operational de 83,8 milioane euro in perioada mentionata, fata de 106,2 milioane euro in S1 2009.Costurile cu provizioanele pentru creditele indoielnice si pierderi s-au redus la...
[ Citeste articolul
Discutii asupra articolului "Raiffeisen Bank Romania: Profit in scadere cu 5%, la circa 50 mil. euro in S1":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
