Banca Comerciala Romana, cea mai mare banca din sistem, a finalizat procesul de migrare al tuturor cardurilor din portofoliu catre tehnologia EMV - Europay MasterCard Visa, ceea ce va permite emiterea doar de carduri cu cip incorporat.

Cardurile cu cip sunt produse utilizand standardele globale EMV, care asigura o mai mare siguranta decat cardurile traditionale cu banda magnetica – informatia detinuta pe cip fiind foarte greu de reprodus.

Acronimul EMV reprezinta o abreviere a celor 3 companii ce sustin standardele internationale pentru tranzactiile financiare electronice - Europay MasterCard Visa. Acesta reprezinta standardul general acceptat in industria cardurilor pentru cardurile cip.