Banca Comerciala Romana, cea mai mare institutie de credit din Romania, a vandut la finele lunii august un pachet consistent de imprumuturi acordate in perioada 1998-2005 unor companii din categoria IMM-urilor si microintreprinderilor.

Este primul pachet de credite inscris de BCR in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare pentru care nu se specifica moneda, ci doar valoarea creantelor de la finele lunii august 2009. In total, banca a vandut catre Suport Colect - companie care face parte din grupul BCR - creante totale de peste 734 milioane.