Dupa cota de piata istorica inregistrata in luna februarie, Mazda continua trendul ascendent si obtine in luna martie 2,1% cota de piata pe segmentul autovehiculelor de import.

Compania a comercializat in martie 127 de unitati pe piata locala, in crestere cu 20% fata de aceeasi perioada a anului anterior, in timp ce piata de import a scazut cu 43%.

Cel mai vandut model al constructorului a fost Mazda2 cu 66 de unitati vandute, urmat de Mazda CX-7 cu 28 de unitati.

Pe segmentul SUV, Mazda CX-7 a obtinut o cota de piata de 6,7% fiind al doilea cel mai vandut model din clasa sa si devansand in luna martie concurenti precum BMW X3, Ford Kuga sau Honda CR-V.