Hyundai Motor si Kia Motors vizeaza o crestere a vanzarilor cu 17% in 2010, estimare bazata pe lansarea unor modele noi anul acesta si pe revenirea economiei globale.

Cei mai mari constructori auto sud-coreeni si-au stabilit o tinta de vanzari consolidata de 5,4 milioane de masini, comparativ cu 4,63 milioane de unitati in 2009.

Rivalii japonezi de la Toyota si Nissan si-au revizuit in urcare tinta de vanzari. Astfel, Nissan estimeaza 3,3 milioane de unitati vandute la sfarsitul anului fiscal care se va incheia pe 31 martie, fata de 3,08 milioane anterior, iar Toyota 7,03 milioane de la 6,6 milioane, pentru aceeasi perioada.