Piata pensiilor private din Romania a continuat sa se mentina in luna august anul curent, in tendinta manifestata de la inceputul functionarii sistemului, anunta Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Astfel, la sfarsitul lunii august, la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) participau 4.425.382 persoane, cifra in crestere cu 0,8% fata de luna precedenta, fata de luna august 2008 cu 19,8%, iar pe primele 8 luni din acest an cresterea a fost de 9,8%. In perioada mentionata, au fost virate contributii pentru 12 fonduri de pensii administrate privat: AIG, Aripi, AZT Viitorul Tau, BCR, BRD, Eureko, ING, KD, OTP, Pensia Viva, Prima Pensie si Vital.
Numarul participantilor pentru care s-au incasat contributii de la inceputul colectarii acestora in sistem (luna mai 2008) a fost de 4.425.382 persoane, reprezentand 89,3% din efectivul total al salariatilor din Romania.
Numarul participantilor din Registrul participantilor a fost de 4.819.200 persoane, o crestere de 0,45% fata de iulie 2009, iar fata de august 2008, cu 12% mai mult, in conditiile mentinerii trendului usor descendent inregistrat de efectivul de salariati, manifestat din a doua parte a anului trecut, pe fondul crizei economice internationale cu implicatii majore asupra economiei si, implicit, asupra numarului salariatilor din Romania. Acest fenomen a fost insotit in aceeasi perioada si de cresterea numarului de someri inregistrati de la 337,1 mii persoane in iunie 2008 la 548,9 mii persoane in iunie 2009, o crestere de 63%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
Din cele aproximativ 21,4 mii persoane intrate in sistem in luna august anul curent, aproximativ 18,6 mii persoane au fost repartizate aleatoriu.
Gradul de concentrare a numarului de participanti pentru care s-au incasat contributii de la inceputul colectarii acestora in sistem (luna mai 2008) s-a pastrat, inregistrand in august anul curent, valori similare cu cele din lunile anterioare, in conditiile mentinerii numarului de fonduri de pensii. Astfel, ponderea primelor trei fonduri de pensii administrate privat a fost 69%, iar in cazul primelor cinci fonduri: 82% dintre participanti.
Participantii cu statut de nerezident in Romania au fost in august, ca si in lunile anterioare ale anului 2009, 0,3% din total participanti inscrisi in Registrul participantilor.
Activele nete aferente celor 12 fonduri de pensii au fost in august de 1.850.510.534 lei (438 milioane euro), o crestere de 8,5% fata de iulie 2009. Comparativ cu august 2008, activele nete au crescut de 5 ori, iar fata de decembrie 2008 de 2 ori. Trendul constant ascendent manifestat in primele 8 luni ale anului pe total active a fost inregistrat si la nivelul fiecarui fond in parte.
In perioada mentionata, au fost virate contributii catre cele 12 fonduri de pensii administrate privat in valoare de aproximativ 109,3 milioane lei pentru 3,41 milioane de participanti. Contributia medie/participant a fost in august, ca si in luna anterioara, de 25 lei.
In cazul in care ne raportam la numarul de participanti pentru care s-au virat contributii in luna august (luna pentru care au fost virate contributiile: iunie 2009), contributia a fost de aproximativ 32 lei, in usoara crestere fata de iulie, ca si castigul salarial mediu brut. S-a inregistrat astfel un trend usor fluctuant, cu o crestere corespunzatoare lunii de referinta (virarea contributiilor) decembrie 2008, ca si castigul salarial mediu brut pe economie.
Ca si in luna anterioara, in august nu au fost virate contributii pentru 29% din total participanti din Registrul participantilor. Pastrand tendinta inregistrata in 2008, dar si pe parcursul primului semestru 2009, numarul conturilor goale (persoane pentru care nu au fost virate contributii de la inceputul virarii acestora in sistem: mai 2008) in Pilonul II a continuat sa scada, reprezentand in august 8,17% din total participanti inregistrati.
Ponderea cea mai mare a conturilor goale a fost detinuta de ING - 26% si AZT Viitorul Tau- 25%, urmate de Aripi - 11%, Pensia Viva-10% si Eureko - 9%, cele 5 fonduri reprezentand 84% din total. Celelalte 7 fonduri de pensii au cumulat 16% din total.
Pilonul II: Evolutia pietei pensiilor private din Romania in august
Discutii asupra articolului "Pilonul II: Evolutia pietei pensiilor private din Romania in august":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
