Omnicom, al doilea cel mai mare grup de comunicare la nivel mondial, a semnat un parteneriat pentru doi ani cu Google, pentru servicii de publicitate.

Omnicom, care detine agentii precum OMD si BBDO, va cumpara pe site-urile Google publicitate de tip display in valoare de milioane de dolari pentru clientii sai, printre care se numara PepsiCo, McDonald’s, Apple si Sony.

In schimb, Google va crea un “birou comercial global” care ii va permite grupului de comunicare sa cumpere publicitate mai usor, prin sistemul Ad Exchange al Google. De asemenea, Google va furniza Omnicom studii si informatii extensive despre eficienta campaniilor.